23.09.2007

23.09.2007

MARILE DEZVĂLUIRI ALE MINISTRULUI CHIUARIU SUNT FALSE


Freedom House România îşi exprimă dezamăgirea faţă de atacurile nefondate ale ministrului Justitiei, Tudor Chiuariu. Dorim să subliniem câteva dintre numeroasele inexactităţi sau chiar falsuri din declaraţia dânsului:

Ministrul Chiuariu afirmă că raportul a fost redactat în 2004 citând în acest sens o informaţie eronată din capitolul de metodologie al raportului de audit. Raportul a fost realizat în perioada 1 februarie – 15 martie 2005, aşa cum rezultă din multiplele referiri la întâlnirile organizate în această perioadă cu persoane publice precum procurorul general la acea dată, Ilie Botoş, procurorul general al PNA, Ioan Amarie şi preşedintele Curţii de Conturi, Dan Drosu Şaguna. De asemenea, sunt analizate în raport iniţiative legislative de la începutul anului 2005 cum ar fi legislaţia privind ridicarea imunităţii foştilor miniştri.

În luna decembrie 2004, Consiliul European a impus României o clauză de salvgardare care prevedea printre altele realizarea unui audit independent al politicilor anticorupţie din perioada 2001-2004 cu termen limită de realizare luna martie. Dat fiind faptul că valoarea contractului era sub 40,000 EUR procedura de atribuire a fost aceea de cerere de ofertă. Organizaţia Freedom House a fost invitată să depună ofertă în data de 10 ianuarie 2005, şi nu în data de 17 ianuarie cum afirmă domnul Chiuariu. Freedom House a fost singurul competitor care a depus o propunere deşi caietul de sarcini a fost cumpărat de mai mulţi potenţiali ofertanţi. În aceste condiţii, Freedom House a fost desemnată câştigătoarea acestei proceduri de achiziţii publice.

Freedom House s-a achitat de toate responsabilităţile contractuale depunând raportul de audit la Ministerul Justiţiei la termenele prevăzute în caietul de sarcini (10 martie raportul iniţial şi 17 martie raportul consolidat). Aceasta a permis ca, alături de rapoarte ale Transparency International Romania şi Asociaţiei Magistraţilor din România, rezultatele auditului Freedom House să poată fi valorificate, în strategia naţională anti-corupţie 2005-2007, adoptată de Guvern pe 30 martie 2005.

Freedom House consideră nejustificate acuzaţiile ministrului şi consideră total neadecvat atacul dur al acestuia asupra societăţii civile chiar dacă dânsul este direct afectat de rapoartele Iniţiativei pentru o Justiţie Curată. Considerăm că încercările de intimidare ale ministrului asupra acestor organizaţii neguvernamentale se înscriu pe aceeaşi linie cu atacurile recente asupra DNA. Îl asigurăm însă că organizaţia Freedom House va continua să monitorizeze şi să îşi exprime punctele de vedere, chiar dacă acestea vor fi critice, cu privire la evoluţiile din domeniul justiţiei şi luptei anti-corupţie.

Credem că vremea în care miniştrii se bucurau de imunitate deplină indiferent de faptele lor, este încheiată şi ne exprimăm speranţa că acţiunile ministrului Chiuariu nu vor întoarce România în trecut.

 
Freedom House Romania
 
 


Gazduire web
gazduire web