Ordonanţa de Urgenţă 51/2014 care Institutie Garanţia de Bună Conduită pentru Contestatari

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 51/2014

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

M.Of. nr. 486 din 30.6.2014

Având în vedere:

– necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care au modificat scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice;

– importanţa evitării riscului diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene;

– imposibilitatea de a solicita cheltuieli la rambursare, ceea ce conduce la o stagnare a gradului de absorbţie, conform datelor statistice,

ţinând cont de faptul că o prioritate majoră a Guvernului o constituie îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor UE, în scopul evitării consecinţelor negative care derivă din disfuncţionalităţile sistemului, respectiv:

– pierderea finanţării externe, cauzată de prelungirea procedurii de atribuire;

– întârzierea implementării unor proiecte de interes general;

– apariţia unor disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte activitatea autorităţilor contractante, datorate neachiziţionării în timp util a produselor, serviciilor şi/sau lucrărilor necesare desfăşurării activităţilor curente etc.;

– împovărarea personalului cu atribuţii în gestionarea procedurilor de achiziţii publice;

– existenţa unui număr foarte mare de contestaţii care afectează eficienţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor,

pentru evitarea dezangajării automate a fondurilor alocate României şi pentru a asigura o creştere continuă a gradului de absorbţie,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune elaborarea în regim de urgenţă a unor reglementări privind măsuri pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Citeşte mai departe ...

OUG 34/2006

OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
OUG 34/2006 transpune două directive: Directiva nr. 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, de furnizare și de servicii, precum și Directiva nr. 2004/17/CE privind coordonarea procedurilor de achiziţie aplicate de entităţile care operează în sectoarele apă, energie, transport şi servicii poştale;

(1) Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie:
a) promovarea concurenţei între operatorii economici;
b) garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea operatorilor economici;
c) asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică;
d) asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autorităţile contractante.

(2) Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică sunt:
a) nediscriminarea;
b) tratamentul egal;
c) recunoaşterea reciprocă;
d) transparenţa;
e) proporţionalitatea;
f) eficienţa utilizării fondurilor;
g) asumarea răspunderii. 

Document integral atașat.
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
Ministerul Justiției
Consiliul Superior al Magistraturii
Ministerul Public