Register

Conferința CONFISCAREA EXTINSĂ: CÂT RECUPERĂM?

În cadrul conferinţei organizată de Freedom House România, oficialii români prezenți au încurajat utilizarea confiscării extinse pe o scară mai largă. Procurorul General Tiberiu Niţu a pus accentul pe necesitatea schimbării mentalităţii magistraților după adoptarea, anul trecut, a legislaţiei care permite această procedură. Infractorii preferă mai degrabă închisoarea decât confiscarea averii, a arătat Procurorul Şef DNA Laura Codruţa Kovesi. Monica Macovei, raportor al Parlamentului European, a explicat nevoia activării acestui instrument în contextul în care banii negri ai infractorilor, deşi aceştia sunt în închisoare, sunt folosiţi în continuare pentru producerea unor noi reţele de crimă organizată.
În sprijinul autorităţilor române, experţii straini Mark LESTER (Procuror Federal, USA) şi Peter THOMAS (consilier politic, Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România) au prezentat regulile procedurale din domeniul confiscării extinse în ţările lor, Statele Unite si Marea Britanie fiind printre cele mai avansate state din domeniu. Dario SCALETTA  (procuror, Parchetul din Palermo, Italia), Frédéric TEILLET (magistrat, consilier, Ambasada Franţei în România) şi Geert Jan BUISMAN (consilier politic, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România) au prezentat  proceduri şi date statistice specifice ţărilor de provenienţă, susţinând eficienţa acestui instrument în lupta împotriva criminalităţii.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul Simona Maya TEODOROIU (secretar de stat, Ministerul Justiţiei), Oana SCHMIDT-HĂINEALĂ (preşedinte, Consiliul Superior al Magistraturii), Livia STANCIU (preşedinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Laura Codruţa KOVESI (Procuror șef, Direcţia Naţională Anticorupţie), Tiberiu NIŢU (Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Alina Bica (Procuror Şef Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate organizată şi Terorism), Horia GEORGESCU (președinte, Agenția Națională de Integritate), Monica MACOVEI(europarlamentar, raportor al Parlamentului European pe propunerea de Directivă privind punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni în UE), Mark LESTER (Procuror Federal, USA), Frédéric TEILLET (magistrat, consilier, Ambasada Franţei în România), Geert Jan BUISMAN(consilier politic, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România), Peter THOMAS (consilier politic, Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România), Maurizio VARANESE(inspector şef, Anti-racket Commission, Ministerul de Interne, Italia), Dario SCALETTA  (procuror, Parchetul din Palermo, Italia), Cornel CĂLINESCU (şeful Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni, Ministerul Justiţiei), Comisar-şef Claudiu CHIRIȚĂ (Serviciul de criminalitate financiară și spălarea banilor, Direcţia de Investigare a Fraudelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române), Marius BULANCEA (consilier al Procurorului şef, Direcţia Naţională Anticorupţie) şi Lavinia LEFTERACHE (judecător specializat în drept penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, Directorate-General Home Affairs, prin programul „Prevenirea şi Lupta împotriva Criminalităţii” şi implementat de Fundaţia Freedom House România, în parteneriat cu Ministerul Justiţiei, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direction des affaires criminelles et des grâces din cadrul Ministère de la justice, Magistrats européens pour la démocratie et les libertés, Expert Forum şi Ministerul Justiţiei.

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

19-01-2017

Societatea Civilă vs. Ordonanţele Iordache

Societatea Civilă vs. Ordonanţele Iordache

Organizațiile semnatare consideră inacceptabil ca acte normative de importanță deosebită cum sunt cele care privesc grațierea colectivă și modificările codurilor penale să fie elaborate în secret și promovate pe agenda Guvernului fără o consultare reală a societății românești, fără  a oferi posibilitatea societății civile, reprezentanților sistemului judiciar și tuturor celor care sunt în mod real interesați, de a-și exprima punctul de vedere. Aceste practici aruncă România înapoi în anii 90 și sunt incompatibile cu standardele unei țări care este membră UE.De altfel, acordarea unei grațieri colective prin intermediul unei ordonanțe de urgență este o acțiune fără precedent în istoria postdecembristă a României. Grațierile colective anterioare s-au făcut prin lege, după dezbateri parlamentare care oferă posibilitatea puterii și opoziției de a expune argumente pro și contra acestei măsuri, așa cum este firesc într-o democrație.

 

 

Oameni care tac şi fac
Freedom House mi-a reamintit că mass-media poate schimba lucruri. Mi-a readus aminte că e firesc să pui întrebări şi să primeşti răspunsuri. Prin Freedom House am intrat în contact cu oameni faini care au mize la fel de faine. Oameni care tac şi fac.
Ana Poenariu este jurnalistă la DIGI24. A câştigat premiu pentru jurnalism de investigaţie în cadrul proiectului Supporting Investigative Journalism pentru ancheta din 2012 Țiganii care au tocat banii pentru romi

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate