Prezentare Campania socială "Copiii Nevăzuţi"

Fundaţia Freedom House România, cu sprijinul Unicredit Group, a iniţiat campania „Copiii Nevăzuţi“, dedicată respectării drepturilor copilului şi desfăşurată la nivel naţional în perioada 15 septembrie – 28 noiembrie 2006.

Susţinută de personalităţi ca Jeana Gheorghiu, Aurora Liiceanu, Irina Margareta Nistor, campania a câştigat în scurt timp şi alţi parteneri, ONG-uri, instituţii publice şi din mediul privat: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), România
Film, Prorom, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Fundaţia Chance for Life, Inspectoratul Şcolar Bucureşti, Şapte Seri, Time Out Bucureşti, TVR, Fundaţia RTC şi Praktiker
.

Campania a avut trei componente:

1 – Promovarea filmului social „Copiii nevăzuţi“
Filmul „Copiii nevăzuţi” este o producţie de artă cinematografică realizată în scop umanitar de şapte mari regizori ai lumii (Mehdi Charef, Emir Kusturica, Spike Lee, Katia Lund, Jordan Scott şi Ridley Scott, Stefano Veneruso şi John Woo).
În România, ca şi în celelalte ţări unde a fost difuzat filmul, o parte din banii obţinuţi din vânzarea biletelor vor fi donaţi programelor pentru copii ale Agenţiilor Naţiunilor Unite, Fondului Mondial pentru Hrană şi UNICEF. Un rezultat concret al efortului nostru de promovare a fost reflectarea filmului şi a campaniei în peste 80 de publicații locale şi centrale.

2 – Concursul de jurnalism social „Despre copii în mass media“
Concursul, cu cele trei secţiuni – presă scrisă, radio şi televiziune – s‑a adresat jurnaliştilor din presa locală şi centrală care au realizat în cursul
anului 2006 materiale pe tema situaţiei copiilor din România.

La concurs s-au înscris în jur de 40 de jurnalişti la secţiunea presă scrisă şi aproximativ 20 la audio-vizual. Juriul care a desemnat materialele premiate a fost format din Dana Deac (Antena 3), Jeana Gheorghiu şi Doina Doru (Realitatea TV).

Pentru fiecare dintre cele trei secţiuni s-a oferit câte un Mare Premiu (1000 EUR) şi câte o menţiune (200 EUR). Câştigătorii concursului au fost:

Secţiunea Presă Scrisă

• Marele Premiu
Eugen Chelemen, editor coordonator la ziarul Adevărul, pentru reportajul „Orfanii cu o sută de mame”, publicat în data de 21 aprilie 2006

• Menţiune
Roxana Ioana Ancuţa, Jurnalul Naţional, pentru articolul „Ghetoul rudarilor, pe vechea cetate”, publicat în data de 25 Octombrie 2006

Secţiunea Televiziune

• Marele Premiu
Maria Florea, TVR Iaşi, pentru reportajul „Orfani pe termen nelimitat”

• Menţiune
Maria Cristina Ţilică, TVR, pentru reportajul „Ultima recreaţie”

Secţiunea Radio 

• Menţiune
Cristina Toma şi Ioana Bruşten, Radio Bucureşti, pentru emisiunea „Al cincilea element”

3 – Concursul de creaţie pentru copii „Povestea mea”
Concursul a urmărit colectarea şi premierea celor mai interesante şi impresionante poveşti de viaţă trimise de copii. „Povestea mea“ s-a adresat copiilor din ciclul primar şi gimnazial, care s-au putut înscrie la oricare dintre cele trei secţiuni: eseu, desen sau fotografie. Rezultatul a fost peste 2000 de scrisori venite de la copii din toată ţara.
Juriile concursului „Povestea mea” au fost formate din Aurora Liiceanu (psiholog social), Jeana Gheorghiu (jurnalist), cărora li s-au alăturat, la secţiunea „Desen”, Mircia Dumitrescu (profesor la Universitatea de Arte din Bucureşti) şi Sorin Botoşeneanu (conf. dr. la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică), la secţiunea „Foto”.
Copiii câştigători au primit premii în bani în valoare de 4200 EUR şi alte cadouri din partea sponsorilor.

Alte acţiuni ale campaniei:

Ateliere de pictură
Pentru a stimula copiii să se înscrie la secţiunea „Desen” am iniţiat o acţiune în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României. Copiilor participanți le-au fost prezentate galeriile, apoi au participat la ateliere de creaţie, desenele lor fiind înscrise în concurs.

Copiii fotografi
Freedom House a organizat un curs de iniţiere în fotografie –„Copiii fotografi” – desfăşurat la şcoala Principesa Margareta din Bucureşti. Copiii participanţi și-au putut înscrie lucrările realizate pe baza cunoştinţelor dobândite la acest curs la concursul „Povestea mea”, secţiunea „Foto”.



Gazduire web
gazduire web