Register

Conferință internațională: rolul judecătorilor naționali în aplicarea regulilor europene de concurență și cooperarea dintre autoritățile reglementatoare și actorii judiciari

Santiago SOLDEVILA, Judecător la Înalta Curte Națională din Spania și fost judecător al Curții de Justiție a Uniunii Europene a prezentat Analiza judiciară în cazurile legate de dreptul concurenței – probleme la nivel european și național în cadrul conferinței internaționale cu tema Rolul judecătorilor naționali în aplicarea regulilor europene de concurență și cooperarea dintre autoritățile reglementatoare și actorii judiciarice care a avut loc pe 19 și 20 mai la Sinaia.

La evenimentul organizat în cadrul proiectului Îmbunătățirea aplicării legii concurenței în România: Conferințe specializate pentru judecători europeni (proiect co-finanțat de Comisia Europeană – DG Competition) au participat peste 70 de magistrați, avocați și grefieri, precum și reprezentanți ai autorităților pentru concurență din România și Italia.

În cadrul conferinței, participanții i-au întâlnit pe Santiago SOLDEVILA, pe Gianluca SEPE, în prezent director de departament în cadrul Autorității pentru Concurență din Italia, și pe Francesco LIBERATORE, în prezent asociat la Jones Day în Marea Britanie.

Santiago SOLDEVILA a fost judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene timp de șase ani și are experiență de référendaire la Curtea Constituțională din Spania și la Înalta Curte Națională din Madrid (Audiencia Nacional), unde s-a ocupat de acțiuni aduse împotriva prevederilor legislative ale Ministerului de Economiei și împotriva deciziilor principalelor autorități de reglementare în domeniul bancar, bursier, energetic, al asigurărilor și al dreptului concurenței.

Gianluca SEPE are experiență internațională extinsă în domeniul concurenței și a politicilor privind consumatorii și și-a reprezentat instituția în foruri internaționale, inclusiv în cadrul Rețelei Internaționale de Concurență, OECD și ECA și a fost expert național în cadrul Direcției Generale pentru Protecția Consumatorului din cadrul Comisiei Europene.

Francesco LIBERATORE are experiență în litigii, reprezentând clienți în fața Curții de Apel de Concurență, Înalta Curte de Justiție – Divizia Reginei, precum și altor curți europene.

În prima zi a conferinței, Francesco LIBERATORE (Asociat, Jones Day, Marea Britanie) a vorbit despre Rolul Comisiei Europene ca amicus curiae în procedurile instanțelor naționale, Cristina BUTACU (Formator INM) a ținut o prezentare despre Rolul instanțelor naționale în aplicarea directă a normelor de concurență prevăzute de tratat, Georgeta DINU (Partener, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen) s-a referit la Rolul mecanismului trimiterilor preliminare în materia dreptului concurenței, iar Gabriela BOGASIU (Judecător ÎCCJ) a ținut o prezentare despre Valorificarea jurisprudenței CJUE în practica recentă a ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii care implică apărarea normelor de concurență.

În cea de-a doua zi a conferinței, Gianluca SEPE (Director de departament – Legislația Europeană, Departamentul pentru Afaceri Europene, Autoritatea pentru Concurență din Italia) a ținut o prezentare despre Cooperarea dintre Comisia Europeană, autoritățile naționale de concurență și instanțe în aplicarea articolelor 101-102 din TFUE, Andrei PUFULESCU (Director adjunct, Direcția Juridic-Contencios, Consiliul Concurenței) a vorbit despre Controlul de legalitate a actelor adoptate de Consiliul Concurenței pe parcursul investigațiilor care vizează încălcarea articolelor 5 și 6 din Legea Concurenței, respectiv articolele 101 și 102 ale TFUE, Adrian STER (Partener, Wolf Theiss România) a ținut o prelegere despre Comportamente anticoncurențiale și acțiuni în despăgubire, Valentin TRIF (Procuror, DIICOT) a vorbit despre Rolul DIICOT în investigarea infracțiunii de deturnare a licitațiilor publice, iar Santiago SOLDEVILA (Judecător, Înalta Curte Națională din Spania) a prezentat Analiza judiciară în cazurile legate de dreptul concurenței – probleme la nivel european și național.

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

27-02-2017

Sesizare către conducerea Parlamentului privind incompatibilitatea în care se află președintele Radioului public

Sesizare către conducerea Parlamentului privind incompatibilitatea în care se află președintele Radioului public

Alături de alte organizații, Freedom House România și Expert Forum solicită președinților Senatului și Camerei Deputaților să acționeze pentru aplicarea legii care reglementează situațiile de incompatibilitate și a deciziei de incompatibilitate definitive a ICCJ privind conducătorul Societății Române de Radio, instituție care îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului.Președintele SRR, domnul Ovidiu Miculescu, se află în stare de incompatibilitate, conform deciziei definitive nr. 227/31.01.2017 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Cu toate acestea, domnul Ovidiu Miculescu nu a dat niciun semnal că ar intenționa să demisioneze, restabilind legalitatea la SRR. Mai mult, domnia sa continuă să reprezinte instituția inclusiv la consultările initiate de Comisia de Cultură din Senat cu privire la modificarea Legii 41/1994. Considerăm, în acest context, că este momentul ca Parlamentul să își exercite rolul de control, analizând efectele juridice ale acestei situații și adoptând măsurile care se impun pentru restabilirea legalității.Text integral

 

 

Gură de oxigen pentru jurnalismul de investigație
Jurnalismul de investigaţie e cu un picior în groapă. E aproape magic când fundaţii străine sau româneşti, cum a fost în cazul meu Freedom House, dau câte o gură de oxigen, vitală, care mai aprinde lumina prin pâcla românească presărată cu şmecheri, absurd şi corupţie. Rolul SIJ a fost să dea această gură de oxigen.
Mircea Opriș, ziarist la Jurnalul Național, autorul investigației Poluarea firmei Continental, este unul dintre laureații programului Supporting Investigative Journalism

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate